REZUMATUL PROIECTULUI

Proiectul  “Parteneriat ştiinţific România-Republica Moldova în vederea dezvoltării unor soluţii inovative de monitorizare a evoluţiei spaţio-temporale a sistemelor de tip râu” are drept scop evidenţierea şi modelarea evoluţiei spatio-temporale a caracteristicilor ecosistemelor acvatice pe traseul râurilor de suprafaţă.

Proiectul propus are următoarele obiective specifice: monitorizarea caracteristicilor ecosistemelor acvatice, determinarea interdependentelor dintre acestea pentru componentele de mediu apa de suprafaţă, fundamentarea aspectelor legate de specierea unor poluanţi anorganici in sediment; crearea unei baze de date si metadate care sa conţină informaţii pentru întreaga perioada a unui an si pe tot parcursul zonei de frontieră şi de pe teritoriul României al emisarilor aleşi ca referinţă (Prut, Siret, Suceava); modelarea matematica a evoluţiei spatio-temporale a caracteristicilor ecosistemelor acvatice în scopul urmăririi dinamicii acestora; transpunerea modelului matematic sub forma unui software specializat.

Rezultate preconizate:

-Asigurarea managementului proiectului la un standard de calitate conform normelor europene prin aplicarea celor mai noi metode de conducere, coordonare si comunicare. Proiectarea şi realizarea site-ului WEB al proiectului.

-Efectuarea unor cercetări aplicative în domeniul caracterizării sistemelor de tip râu.  Identificarea problemelor specifice privind calitatea apei, modalitatea de prelevare a indicatorilor fizico-chimici, stabilirea secţiunilor de monitorizat. Lansarea unui call FP7 în vederea contactării de parteneri pentru teme de cercetare din domeniul Mediu.

-Demonstrarea rezultatelor cercetărilor privind analiza calităţii apei pe baza indicatorilor fizico-chimici. Depunere FP7. Diseminarea rezultatelor.

Proiectul va aduce o contribuţie ştiinţifică importantă la cunoaşterea, protecţia şi utilizarea durabilă a resurselor naturale de apă, precum şi protecţia sănătăţii oamenilor împotriva oricărui tip de poluare.
Rezultatele proiectului vor oferi posibilitatea agenţilor economici care desfăşoară activităţi industriale cu impact asupra râurlor analizate, să-şi stabilească propria strategie de dezvoltare economică bazată pe analiza cost/beneficiu care include şi costurile de mediu, în vederea diminuării gradului de poluare a apelor uzate deversate şi reducerii efectelor induse ecosistemului de tip râu.
Cuvinte cheie: ecosistem acvatic, sisteme de tip râu, dinamică, modelare matematică, software.

 

 

Înapoi la Pagina Principala